Pe 2 decembrie 2010, Qatarul a fost desemnat pentru a organiza Cupa Mondială de Fotbal din 2022. Cel de-al 22-lea Turneu Final al Campionatului Mondial de fotbal va fi primul care va avea loc în Orientul Mijlociu, primul dintr-o țară arabă majoritar musulmană, primul care se va desfășura în timpul iernii (20 noiembrie – 18 decembrie) și ultimul la care vor participa 32 de echipe.
Deși era prevăzut ca pentru Cupa Mondială din Qatar să fie pregătite 12 stadioane, organizatorii au obținut aprobarea FIFA pentru a pregăti doar 8 stadioane, motivul fiind costurile excesive. Se estimează că pentru finalizarea lucrărilor au fost necesare peste 10 miliarde de dolari.
Statul Qatar ocupă mica Peninsulă Qatar din nord-estul Peninsului Arabe. 80% din populația sa (313.000 qatarezi și 2.3 milioane de expatriați) este concentrată în capitala Doha. Din cele 8 stadioane Cupa Mondială, doar Khalifa International Stadium, stadionul național al Qatarului, exista înainte de a primi organizarea competiției. Celelalte 7 stadioane Qatar 2022 au fost construite de la zero și au necesitat investiții enorme și eforturi organizatorice uriașe care au născut și multe controverse.
Cum mare parte din populație este în capitală, stadioanele noi au fost construite pe o rază de mică în jurul acesteia. Distanțele dintre stadioane pot fi acoperite cu ușurință cu ajutorul liniilor de metrou și tramvai, astfel că se pot urmări chiar și mai multe meciuri într-o zi. Cea mai mare distanță dintre două stadioane este de 55 km, între Al Janoub Stadium (Al Wakrah) și Al Bayt Stadium (Al Khor City).
Fiecare locație este prevăzută cu o fermă de panouri solare pentru furnizarea energiei și echipată cu sisteme de răcire sofisticate, care pot să scadă temperatura la nivelul terenului până la 20 de grade Celsius. Tot pentru evitarea căldurii, o parte dintre stadioane sunt prevăzute cu acoperiș retractabil.
Stadionul Luisail este locatia emblematica a Cupei Mondiale din Qatar 2022.
Stadionul Al Bayt are 60.000 de locuri si este situat in orasul nordic AL Khor, Qatar.
Stadionul Al Janoub, cunoscut și sub numele de Stadionul Al Wakrah, deschis la jumătatea anului 2019, va fi unul dintre cele opt locatii de joc pentru Cupa Mondială din Qatar din 2022.
Stadionul Ahmad Bin Ali este situat în Al Rayyan, unul dintre cele mai istorice orașe din Qatar, și găzduiește echipa de fotbal extrem de populară – Al Rayyan Sports Club.
Stadionul Internațional Khalifa, locatie sportiva emblematica din Qatar, a fost construit inițial pentru Cupa Golfului din 1976 și a fost inclus ca unul dintre cele opt locuri de joc pentru Cupa Mondială din Qatar 2022.
Stadionul Education City, cunoscut și sub numele de Stadionul Qatar Foundations, este unul dintre cele 8 stadioane dedicate Cupei Mondiale din Qatar din 2022.
Stadionul 974, cunoscut anterior ca Stadionul Ras Abu Aboud, este unul dintre cele 6 noi stadioane construite pentru Cupa Mondială.
Stadionul Al Thumama este una dintre cele mai noi locații pentru Cupa Mondială din Qatar 2022.
Cele opt stadioane care vor găzdui meciuri la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal sunt: Ahmad Bin Ali Stadium (Al Rayyan), Al Thumama Stadium (Doha), Lusail Stadium (Lusail), Al Bayt Stadium (Al Khor City), Education City Stadium (Doha), Stadium 974 (Doha), Al Janoub Stadium (Al Wakrah) și Khalifa International Stadium (Doha).
Cel mai mare stadion de la Campionatul Mondial din Qatar este Lusail Stadium, cu o capacitate de 86.000 de locuri. Arena și-a deschis porțile pe 22 noiembrie 2021.
Al Bayt Stadium din Al-Khor City este cel mai îndepărtat stadion de Doha, fiind amplasat la circa 60 km distanță.